Calatoria cu Trenul in Cautarea Fericirii

Este o dimineata frumoasa de sambata. Sunt in tren si ma indrept spre Poiana Brasov. Privesc in gol pe geam. Privelistea de afara imi trezeste atatea amintiri din copilaria mea. Gandurile mele se amesteca si formeaza un joc de idei. Ma pierd in detalii, ma bucur de fiecare obiect ce-mi apare in cale. Pe vremea cand eram copil imi doream sa cresc mare, sa fiu o persoana adulta in toata firea, sa iau decizii singura. Vroiam sa fiu independenta. Acum c-am ajuns la aceasta maturitate cand sunt responsabila pentru fiecare gest, vorba, reactie sau consecintele pe care mi le asum, nu-mi doresc decat sa fiu copil din nou. As vrea sa pot lasa toate grijile in urma. Odata cu trenul care se pierde printre campii si multi, la fel si fiinta mea, se contopeste cu natura iar gandul meu calatoreste odata cu viteza trenului care lasa totul in urma. Privesc in fata spre ce va urma,  ma pierd in necunoscut si ma avant intr-o noua aventura a vietii. Ma pierd in calatoria mea, in gandurile mele.  Ma simt relaxata desi mii de amintiri frumoase imi rascolesc mintea. Mereu imi doream ca viata mea sa fie un film frumos cu final fericit. Imi imaginam cum stateam la geam intr-un tren ce ma duce departe de realitate. Priveam brazii care raman in urma, raul ce aparea din cand in cand in departare pe toata durata calatoriei mele. Visam la atatea lucruri si deodata ceva frumos se intampla. Un domn prezentabil cu ochii mari, pielea maslinie si un fizic de invidiat se apropie de mine. Ma intreaba cu un zambet ce-mi taie respiratia daca scaunul de langa mine este ocupat. Ii spun cu o tristete imensa ca acel scaun nu este liber, ci e rezervat pentru 'jumatatea' mea. Domnul acela se scuza si vrea sa plece mai departe. Atunci l-am oprit si i-am spus cu un zambet pe buze ca se poate aseza momentan. Poate sta pe locul respectiv pana cand ajunge jumatatea mea.  Doar ca i-am mentionat faptul ca-mi astept 'jumatatea' de peste 30 de ani insa intarzie s-apara. Zambeste complice la gluma mea si decide sa se aseze in stanga mea pe scaunul pe care eu il 'rezervasem' celui ce-avea sa fie destinul meu. Ne tinem companie unul altuia in calatoria noastra pana la Brasov. Ne prezentam, vorbim despre lucruri banale, generalizam, schimbam opinii si fara sa ne dam seama, realizam ca ne-am deschis foarte mult unul in fata celuilalt. Nu mai suntem 2 straini. Ne incredintam secrete,  schimbam numere de telefon, suntem atrasi unul de altul. Ne petrecem cateva ore impreuna in tren apoi hotaram sa ne vedem si la Brasov cateva zile pe parcursul vacantei noastre. Fac cunostinta cu prietenii lui. Toti imi spun ca nu l-au mai vazut niciodata pe acest barbat intr-o stare de spirit atat de buna si atat de fericit. Tot ei admit faptul ca acest lucru se datoreaza doar unei femei. Atunci realizez ca eu sunt cea care pur si simplu a reusit lucrul asta fara ca macar sa fi incercat, fara nici un efort am facut un barbat fericit. Doar felul meu de-a fi l-a facut sa simta lucruri pe care nu le-a mai simtit de foarte mult timp pentru o femeie. Ma dorea foarte mult, isi dorea prezenta mea, atingerea mea.  Dupa cateva zile de vis revenim in Bucuresti si hotaram sa ne vedem in continuare. Desi eu stiam ca nu va fi nimic mai mult intre noi pentru ca eu nu locuiam in tara ci venisem doar in vizita in Romania, am decis totusi sa ne mai intalnim pentru ca era o companie placuta. Imi placea, ba chiar mai mult decat vroiam eu s-admit. Am iesit in oras la cafele de cateva ori, ne simteam foarte bine impreuna, radeam, glumeam, eram fericiti. Au trecut 3 luni de zile si eu tot in Romania am ramas.  Acum dupa tot acest timp petrecut impreuna suntem la fel de fericiti ca in prima zi cand s-a facut simtita acea 'chimie' dintre noi. Ne facem planuri de viitor, vrem sa ne casatorim, avem de gand sa facem un copil care va fi fructul iubirii noastre. Suntem un cuplu perfect, EL este tot ceea ce-mi doresc. Il ador, il respect si-l iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Toata lumea ne invidiaza iar prietenii nu ne mai recunosc. Suntem in permanenta beti de fericire, traim in extaz, bem din cupa iubirii.  Ma ciupesc de fiecare data ca sa-mi dau seama ca acest lucru este real si ca toate astea mi se intampla mie intr-adevar! Sunt atat de norocoasa! Sunt indragostita pana peste cap, iubesc si sunt iubita! Ce altceva imi pot dori?! Nimic si nimeni nu poate umbri fericirea mea. Sunt o femeie implinita. Am jumatatea mea langa mine, ne completam reciproc, ne intelegem din priviri, ne hranim din gesturi tandre si vorbe dulci. SI totusi, ce mod ciudat de a se desfasura lucrurile si totul este neasteptat de frumos. Am asteptat atata timp sa-mi cunosc marea dragoste, am cautat-o peste tot si intr-un final renuntasem sa mai cred in ea. Si-atunci, pe neasteptate a aparut EL! Sunt fericita!  Am castigat loteria vietii, am luat lozul cel mare in dragoste. Mi-am gasit jumatatea, ma adora, ma respecta, ma intelege, ma sustine, ma face fericita. Nimic nu e mai frumos decat acest sentiment de realizare si implinire si liniste sufleteasca. Totul este real. Si tocmai in acea clipa cineva ma bate pe umar si-mi cere biletul la control.  Tresar speriata de invalmaseala evenimentelor. S-au intamplat atatea! Acum 1 minut viata mea era perfecta, aveam absolut tot ce-mi doream, eram in lumea mea. Realitatea, insa, e alta. N-as fi vrut sa ma trezesc. As fi vrut sa visez in continuare. Mi-as dori ca viata mea sa fie exact ca cea din visul meu. Si totusi stau si ma intreb, visele devin oare realitate?! Pot avea vreodata tot ce-am avut in visul meu? Pot atinge perfectiunea si obtine ceea ce-mi doresc pentru mine si sufletul meu?! Imediat constientizez ca sunt inca tanara si-am toata viata inainte ca sa gasesc raspunsul acestor intrebari.